Comenzile in curba, viraje si ac de par
Intro.
Discutam in continuare despre masinile cu tractiune fata. Desi nu sunt mari diferentele intre abordarea virajelor de o tractiune fata, spate sau integrala, exista unele nuantari, dar, daca vreti, vorbim alta data despre ele.
Ca sa intelegeti mai bine echilibrul dinamic in bracaj (de orice amplitudine ar fi) trebuie sa stiti ca:
- 95% din masinile de pe strazi au un comportament subvirator
- pornim de la premiza ca tractiunea fata are si un temperament subvirator (spre deosebire de tr. spate care are comportament subvirator si temperament supravirator)
- seat-ul are o repartitie a maselor pe punti si o setare de fabrica care poate defini masina drept "neutra" - asta da sportivitatea marcii
- principiile transferului de mase si ale aderentei non-directionale se aplica mai ales in privinta dinamicii in bracaj - deci revedeti-le cand aveti timp, ca am vorbit despre ele.
Curba.
Am definit anterior curba - cel mai larg viraj, care permite abordarea cu viteze foarte mari.
In curba, datorita formei usoare de franare care apare in urma bracajului pe puntea fata, fenomen care nu se intampla si pe puntea spate, masina va avea o tendinta de supravirare, datorita transferului de mase spre puntea fata, care descarca de greutate - implicit reduce aderenta pe - puntea spate. Pentru a anula acest transfer de mase nedorit, este necesar ca printr-o comanda data, sa (re-)echilibram distributia maselor pe punti. Aceasta comanda este accelerarea.
Transferul de mase inițial este aproape insesizabil, la viteze medii, deci la fel va fi și accelerarea. Iar pentru a aborda virajul într-un echilibru perfect, cu maximum de stabilitate, trebuie să accelerăm înainte de punctul de bracaj.
Eroarea cea mai frecventă și cu cele mai grave consecințe este abordarea curbei cu o viteză inițială prea mare, care să oblige la frânarea în momentul atacului, frânare continuată în curbă. Această frânare va accentua dezechilibrul autoturismului și implicit tendința de supravirare, datorită transferului de mase mult mai important spre puntea față și va accentua pierderea aderenței punții spate.
Deci, pentru o abordare corectă, faza de frânare pregătitoare pentru abordarea curbei trebuie să fie făcută pe linia dreaptă ce precede curba și trebuie să se fi încheiat în momentul atacului, in punctul de intrare (de bracaj). În plus, trebuie să existe suficient cuplu motor care să asigure autoturismului capacitatea de a accelera. Dacă este necesară retrogradarea într-o treaptă de viteză inferioară, această manevră trebuie să se fi încheiat, ca și frânarea, înainte de atacarea inițială a curbei.
O altă eroare poate fi accelerarea prea puternică, mai ales în faza de solicitare (faza inițială) a curbei. O astfel de manevră va genera un efect invers, cel de subvirare, care duce la decelerare și derapaj.
În concluzie, pentru a aborda o curbă perfect stabilizați, accelerarea trebuie să fie:
- ușoară și constantă - pentru a contracara tendinta de franare a masinii din cauza bracajului prelungit - pentru zona de solicitare a curbei, până la atingerea apexului:
- progresivă, în directă relație cu revenirea bracajului inițial (cu ”îndreptarea” volanului), de la apex până la punctul de ieșire, pentru faza de stabilizare.
O precizare: Cu cat curba este mai "lunga", cu atat apex-ul acesteia se va transforma dintr-un punct tranzitoriu intr-o linie continua, paralela cu axul sau marginea drumului si foarte aproape de acestea, marindu-se zona de solicitare si scurtandu-se zona de stabilizare, care va incepe, practic, odata cu parasirea liniei apexului, spre punctul de iesire.
Pricepeti de ce am tot vorbit noi de "clasificarile" virajelor, de punctele din viraj, de zonele virajului? Mi-ar fi fost foarte greu sa va explic chestiile astea daca n-am fi stabilit deja un limbaj comun...
