Diferența majoră între curbă și viraj este următoarea: dacă în cazul curbei traiectoria ideală are o rază constantă,
în cazul virajului este recomandată o traiectorie ”frântă”, diferită de traiectoria geometrică. Astfel, o
traiectorie corectă (numita si "ideala") în cazul virajului se poate descompune în două părți, după cum urmează:
-
”faza de solicitare” – zona cuprinsă între punctul de intrare (de bracaj) și apex. Se caracterizează printr-o rază strânsă și, implicit, printr-o viteză mai mică. Chiar dacă în această fază viteza este mai mică decât în faza următoare, efectele forței centrifuge se vor resimți mai puternic acum, datorită razei mici de abordare. De aceea se folosește și termenul de ”solicitare”, ca descriptiv în acest caz.
-
”faza de stabilizare” – zona cuprinsă între apex și punctul de ieșire. Raza devine, progresiv, din ce în ce mai mare, ducând la reducerea forței centrifuge care acționează asupra autovehiculului. Viteza crește, de asemenea, progresiv, pe masură ce (și în funcție de) volanul care revine pe parcurs la pozitia normală de linie dreaptă.
Descompunerea în două zone a abordării virajului oferă câteva avantaje, atât în privința siguranței deplasării, cât și a eficienței la înaintare.
În primul rând, viteza mai mică de intrare în viraj va permite conducătorului auto să evite o gamă largă de neplăceri cauzate de:
un viraj cu raza descrescătoare, care ”se închide” după abordarea inițială (Cristinel

), un obstacol aflat pe șosea care nu poate fi sesizat decât după intrarea în viraj (grecutzu

), existența unor suprafețe cu aderență scăzută în interiorul virajului sau alte pericole care pot apărea pe neașteptate datorită vizibilității reduse.
