Oficial, carburanţii din România sunt "conformi"
La nivel oficial însă, atât conform datelor ANPC cât şi ale Ministerului Economiei, carburanţii din România respectă standardele de calitate impuse de UE.
Cu ocazia celui mai recent control al Protecţiei Consumatorilor, din aprilie, care a vizat 458 de agenţi economici, în cea mai mare parte benzinării, instituţia a oprit de la comercializare aproape un milion de litri de carburanţi şi a aplicat 105 amenzi contravenţionale, în valoare totală de circa 200.000 de euro, şi 101 avertismente.
Printre abaterile constatate, în urma cărora s-au aplicat amenzi, se numără "comercializarea carburanţilor fără specificarea temperaturii de filtrabilitate", lipsa informaţiilor privind aditivarea şi neafişarea la pompă a cifrei octanice. Mostrele de carburanţi luate au fost însă "conforme", după cum se precizează în comunicatul ANPC. Viorel Gafiţa, directorul general al Larex, laboratorul subordonat ANPC care analizează mostrele, ne-a confirmat că "atât cele două mostre de motorină, cât şi cea de benzină luate în luna martie, dar şi cele două mostre de motorină luate în mai au fost conforme".
Problemele legate de carburanţii de o calitate îndoielnică sunt însă cât se poate de reale, după cum susţin şi unele service-uri.
"Fără discuţie este o problemă cât se poate de serioasă. În ultimele luni, cazuri de defecţiuni cauzate de calitatea slabă a combustibililor s-au înmulţit. Dacă arderea nu e completă, de exemplu, rămâne apă, care trebuie scoasă ulterior din rezervor", ne-a declarat Cristian Muntean, director al Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente.
Printre cele mai întâlnite probleme tehnice legate de calitatea combustibililor se numără înfundarea injectoarelor, a filtrelor de combustibil, defecţiuni la pompa de benzină din rezervor dar şi defectarea filtrelor de particule, după cum a explicat el. În bani, în funcţie de modelul maşinii, de piese şi de manoperă, poate fi vorba despre cheltuieli suplimentare de la 100 de euro până la peste 1.000 de euro.
Care sunt simptomele unei maşini afectate de folosirea unui carburant necorespunzător calitativ:
* funcţionarea neregulată a motorului
* trepidaţii la nivelul maşinii
* motorul devine mai zgomotos
* pornirea grea a motorului
* emisie de fum abundentă din eşapament
Astept parerile voastre si daca folositi diversi aditivi sau "extractori" de apa din rezervor !

