cat in privinta rampei si a pantei, eu cred asa:
Din nou, este vorba de aderenta. La urcare, coeficientul de aderenta creste, fata de aceeasi suprafata de rulare si aceleasi pneuri pe drum drept, iar la coborare, acelasi coeficient scade. Este prima premisa. De aceea etapele de vtm se fac exclusiv pe sensul de urcare. Si sunt considerate pentru incepatori, spre deosebire de raliu, care implica si coborare... mai pentru avansati, pentru ca e mult mai dificil sa controlezi o masina in conditii de aderenta precara. Adica e mult mai usor (si mai probabil) sa gresesti...
Din aceasta cauza, o comanda eronata (acceleratie, frana exagerate, bracaj incorect, traiectorie imperfecte etc.) va fi mult mai usor de gestionat in urcare, fata de coborare, cand aceleasi greseli nu mai iarta. Iar bruscarea comenzilor, mai ales in viraj, va duce mult mai usor la derapaj - in functie de context, sub sau supravirare. Dar mai ales este vorba de subvirare, pentru ca este derapajul cel mai greu de gestionat, deci cel mai periculos. Pe coborare, unde inertia afecteaza aderenta si unde accelerarea se petrece "de la sine" (si stim deja ca subvirarea are loc in general pe faza de accelerare sau de viteza de intrare, de atac al virajului prea mare pentru aderenta existenta) pericolul este mult mai mare.
Solutia este sa franezi permanent. (Solutia lor, cu care eu nu sunt de acord...)
Dar cea mai mica eroare de dozare a apasarii pedalei de frana - indiferent daca e prea puternica sau prea slaba aceasta apasare - va pune masina, din nou, in derapaj. O blocare a rotilor din fata = subvirare; o apasare prea slaba, deci o viteza prea mare in faza de atac = din nou, subvirare; o apasare prea brusca pe frana cand rotile din fata au aderenta = supravirare. Numa' probleme...
In concluzie: cum trebuie sa franezi?
Dozat corect. Precis. Exact cat trebuie. La milimetru.
Si in plus mai trebuie sa poti si sa dozezi degresivitatea, uneori. La fel si cu accelerarea.
Exact ce nu poate sau nu stie un sofer obisnuit, pentru ca nimeni nu i-a spus niciodata, darmite sa-l mai puna sa si exerseze, ca atat frana, cat si acceleratia, nu sunt niste comutatoare "on-off", ci trebuie dozate in functie de situatia exacta de rulare, de tipul de risc imediat intr-o anume situatie. Pe care situatii, la fel, nu i le-a descris nimeni, niciodata.
Si atunci, ce poate face politia rutiera sau administratorul drumului? Sa recomande o solutie alternativa care, desigur, nu este solutia cea mai buna, da' decat nimic..., merge si asa...
Repet: eu nu sunt de acord cu frana de motor, asa cum o recomanda astia. Dupa parerea mea, toti soferii ar trebui sa stie ce inseamna "dozarea", atat a franarii, cat si a accelerarii, si sa paraseasca scoala de soferi capabili sa utilizeze aceasta tehnica. Sigur, nu la nivel de pilotaj, da' cat de cat. Echilibrul dinamic al unui autoturism se asigura prin utilizarea corecta a dozarii mai mult decat prin orice alta tehnica, indiferent daca e vorba de rampa, panta sau drum drept. In special in situatiile cu aderenta precara.
Dar, ma rog, pana cand s-or gandi cei "de la centru" sa schimbe ceva in programa de invatare a scolilor de soferi, merge si cu frana de motor, si cu schimbarea vitezelor in derapaj,

si cu "dozarea" ambreiajului, si cu multe altele...
E bine, ca macar va fi mereu material pentru Stirile de la ora 5...