Pagina 1 din 4

SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 04 Mar 2016, 17:30
de dsorin30
A venit, în sfîrșit, dupa o așteptare de trei luni și jumatate, timp în care am reușit să vînd 20VT-ul. A fost și aici pe site. Deocamdată nu am decît două poze. O să-i mai fac cînd dă soarele.
Imagine


Imagine

Ce să zic? Dacă pe modul Confort si Sport pare un pic mai potolită, pe modul Cupra trage ca tembela in toate treptele, chiar si de jos, dar reprize fulminante are dupa 3500-4000 rpm.
De lăudat, nu o mai laud pentru că toți de pe aici stiu ce înseamnă Cupra.

Acum minusuri sau chestii care ma deranjează pe mine, personal.
1.Sînt fumător înrăit. Mașina asta nu are kit de fumători, nici măcar la optionale. Oglinzile laterale sînt aduse un pic mai spre spate și dacă deschizi geamul 2-3 cm, tot fluxul de aer îți vine in fața și nu pe lînga urechea stîngă. Este evident că te umple de scrum. Am început să le răresc la volan. Țigările, zic.
2.Am mers azi și a plouat mărunt toată ziua.Tot cu geamul intredeschis am constatat că, mărind viteza, apa dată de stergătorul din stinga se prelinge in masină. La fel si apa care se prelinge de pe plafon, tot în mașina ajunge, pe cotiera ușii.
3.Înteleg că răgetul motorului pe modul Cupra sau pe Sport este produs artificial de un sintetizator, adică doar cei din mașină îl aud și se bucură, nu și cei de pe stradă. Deci trebuie umblat la evacuări. Trebuie. Pe modul Confort nu auzi nimic de parcă esti cu una electrică. Sau urechile mele au probleme.
4.Rezervorul de 50 litri este o glumă cinică. Măcar un 60-65l. Dacă te dai la ea constant, halește.

Atît azi. În week-end o scot la o tură mai lungă și revin cu impresii.

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 04 Mar 2016, 17:49
de Roger
E ''cuminte'' fiara ;)
Sa o stapanesti sanatos, sa-i mai pui un rezervor de 100L, sa faci mii de km, toate astea ca sa ne impartasesti impresiile mai tarziu.

Bravo, excelenta alegere!!!!!

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 04 Mar 2016, 17:58
de gamer555
oau, super revenire! prima CUPRA 290 din ClubSEAT! deci a ta este masina livrata de MTH, o admirasem pe pagina lor de fb ieri cred.
sa ai parte numai de bucurii cu masinuta :D

C U P R A power !

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 04 Mar 2016, 18:09
de dsorin30
Da, a mea este. Nici 20VT nu era de lepădat, dar cu trei mașini și două motociclete începea muzica de cameră.

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 04 Mar 2016, 18:25
de d a n
Sa te bucuri de ea maxim, este superba!

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 04 Mar 2016, 18:53
de Razvan-BBY
Hopa Inca o masina de familie. Felicitari

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 04 Mar 2016, 20:58
de dsorin30
Mulțumesc tuturor pentru urări și să ne vedem cu bine pe șoselele patriei.

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 05 Mar 2016, 07:42
de mumus
Bestiala masina, cat despre minusuri, toti avem lista cu ele, important este ca lista cu plusuri sa fie mai mare :-)

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 05 Mar 2016, 08:42
de saibot
Welcome to the club! Se inmultesc cuprele :))
Ce optionale ai pus pe ea?

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 05 Mar 2016, 08:57
de dsorin30
Doar navigație și pachetul de iarnă.

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 06 Mar 2016, 18:24
de dsorin30
Am zis că revin cu impresii de călătorie. Sîmbata, București - Rm Sărat și duminică, retur. Total, vreo 340 km. Ca primă idee, cred că mașina asta îți cere o personalitate duală. Să mă explic. Dacă te miști cu viteze submediocre, gen 60-70km/h acolo unde te obligă traficul, iți cere să schimbi treptele destul de jos. Cam pe la 1800 rpm. Si uite așa ajungi să mergi in treapta a VI-a cu 60 km/h, cu consum de 3,2-4,6 l/100km. Asta se întimplă dacă stai să asculți de ea, să faci ce-ți spune ea. Deși demarezi de aici, tot cu a VI-a, destul de ușor. În aceste condiții trebuie să ai comportament de șofer de diesel, de camionagiu, trebuie să-ți intre în reflex să schimbi de jos. Îl am, merg pe L200 de vreo 80,000km. Asta ar fi partea de Dr Jeckyll.
Pe de altă parte, Mr. Hyde, dacă-ți vezi de treaba ta și te doare în cot de ce afișează ea pe ecran, aia e. Am mers pe toate cele trei moduri. Pe Confort suspensia este de rahat, ai ruliu destul de mare pe curbe. Pe Sport pare a fi o combinație ce o poți folosi zilnic. Pe Cupra cred ca te agață psihologic. Cu zgomotul de motor făcut de sintetizator, cu puterea livrată la roți, incepi să te simți pilot. Apare concentrarea, ritmul cardiac urca, se dilată pupilele, încep calculele de trasă pe curbă și ... și te trezesc la realitate zbieretele din mașina, că unul vomită, că alteia i-e frică și alta constată că nu sînt sanătos la cap.

Cam atît pentru azi.

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 06 Mar 2016, 18:29
de dsorin30
Uitasem. Pe pilot automat, setat la 130 km/h, nu sînt diferențe asa mari la consum. Consumul este intre 7,9 pe confort pîna la 8,9 pe cupra.
Nu stiu de ce fac atîtea referiri la consum, a fost singurul lucru la care nu m-am gîndit cînd am comandat-o.

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 06 Mar 2016, 18:38
de d a n
dsorin30 scrie:
Am zis că revin cu impresii de călătorie. Sîmbata, București - Rm Sărat și duminică, retur. Total, vreo 340 km. Ca primă idee, cred că mașina asta îți cere o personalitate duală. Să mă explic. Dacă te miști cu viteze submediocre, gen 60-70km/h acolo unde te obligă traficul, iți cere să schimbi treptele destul de jos. Cam pe la 1800 rpm. Si uite așa ajungi să mergi in treapta a VI-a cu 60 km/h, cu consum de 3,2-4,6 l/100km. Asta se întimplă dacă stai să asculți de ea, să faci ce-ți spune ea. Deși demarezi de aici, tot cu a VI-a, destul de ușor. În aceste condiții trebuie să ai comportament de șofer de diesel, de camionagiu, trebuie să-ți intre în reflex să schimbi de jos. Îl am, merg pe L200 de vreo 80,000km. Asta ar fi partea de Dr Jeckyll.
Pe de altă parte, Mr. Hyde, dacă-ți vezi de treaba ta și te doare în cot de ce afișează ea pe ecran, aia e. Am mers pe toate cele trei moduri. Pe Confort suspensia este de rahat, ai ruliu destul de mare pe curbe. Pe Sport pare a fi o combinație ce o poți folosi zilnic. Pe Cupra cred ca te agață psihologic. Cu zgomotul de motor făcut de sintetizator, cu puterea livrată la roți, incepi să te simți pilot. Apare concentrarea, ritmul cardiac urca, se dilată pupilele, încep calculele de trasă pe curbă și ... și te trezesc la realitate zbieretele din mașina, că unul vomită, că alteia i-e frică și alta constată că nu sînt sanătos la cap.

Cam atît pentru azi.


Se vede ca esti si frate motociclist...

:lol:

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 06 Mar 2016, 18:52
de gamer555
Mentionezi consumul pentru ca este unul dintre atuurile acestei versatilitati ale masinii, aici sta cel mai bine in grupul hothatches. Adica poate fi si printre cele mai rapide cand se doreste asta dar poate fi si docila calma si cu consum mic ;)

Re: SEAT LEON CUPRA ST 290

Scris: 07 Mar 2016, 06:25
de Sebastian_RC
Sa o stapanesti cu placere!
Este foarte interesanta combinatia de motor cu sasiu, felicitari pentru alegere.